de Alex Mihai Ghenie

Cred că pentru foarte mulți dintre noi, viața la țară – la bunici, la părinți, sau de ce nu?, la ”acele rude îndepărtate” înseamnă viață simplă, aer curat, liniște și… mâncare gustoasă și sănătoasă. Și cred că fiecare dintre noi asociem, într-un fel sau altul, ”copilăria la bunici” cu gusturi anume. Și mirosuri îmbietoare și de neuitat.

Sarmalele, pe foc mic, de Crăciun. Cozonacii pufoși și cu multă nucă, de la masa de Paște. Prânzul de dumnica, sau din zilele de sărbătoare, în care se rumenea în cuptor o găină. Și care musai se așeza pe un piure delicios de cartofi… Pâinea aceea bătută de coajă… Cârnații și slănina afumată cu boia, atârnate în cămară… Laptele fiert… Clătitele uriașe cu brânză de burduf. Ceaiul de tei… Gogoșile pudrate cu zahăr… Și câte și mai câte! Închide ochii, și mergi pentru o clipă sau două acolo… La ce te gândești? Și ce gusturi și trăiri îți vin în minte?

E primăvară. Și acum, dacă ar fi să închid eu ochii, gândul m-ar duce la plăcinta cu căpșuni a bunicii mele. Acel pandișpan simplu, galben, dulce, cu miez plin de căpșuni bine copți, culeși din grădină. Și ce e mai potrivit lângă asemenea desert și asemenea amintiri? Un vin pe măsură – și pe mine m-a dus gustul spre Tămâioasa Românească. Neaoșă. Ideală.

Parcă și asocierea asta, așa scrisă, îți face papilele să tresare puțin, curioase și pofticioase… Și tocmai de aceea aș vrea să vă vorbesc puțin despre ele. Despre plăcintă, și cum o face bunica mea. Și despre acest vin.

Lunile mai și iunie sunt lunile căpșunilor de grădină. Și știm cu toții că au un gust unic, parfumat. Sunt sute de deserturi, și sute de feluri în care ne putem bucura de acest gust. Dar la țară, tradiția spune că totul trebuie să fie simplu… Și natural. Bunica mea, de exemplu, zdrobește căpșunii, le pune puțin zahăr și face o mămaligă fiartă lângă. Vă spun sincer că este ceva fantastic. Sau spuma aceea de căpșuni… V-o mai aduceți aminte? Răcită la frigider, aerată, ușoară… Și ce sentiment plăcut este să îți culegi căpșunii cu mâna ta…

În zilele ”speciale”, pentru a ne răsfăța, și pentru că e și ea o mare iubitoare de dulce, bunica face plăcintă. Căpșuni proaspeți, culeși dimineața pe rouă, spălați cu apă din fântână și tăiați sferturi. Și câteva ouă de casă. Cam 8 la număr. Sunt cele mai importante ingrediente. Pentru o tavă generoasă de plăcintă… mai adugă făină și zahăr (câte ouă, tot atâtea linguri din fiecare), 4 linguri de ulei, un praf de copt, câteva pliculețe de zahăr vanilat și puțină-puțină sare. Simplu. Ca întotdeauna.

Gălbenușul, 4 linguri de zahăr, 2 plicuri de zahăr vanilat, sarea și praful de copt le amestecă împreună cu uleiul, până capătă consistență. Albușurile și celelalte 4 linguri de zahăr le bate cu telul până devin spumă. Peste spuma de albușuri, adaugă amestecul de gălbenușuri și încorporează, treptat, făina. Compoziția astfel obținută o toarnă cu grijă  în tavă (ideal este pe foaie de copt, dar bunica mea sigur nu are – și sincer, baza aceea lipită ușor de tavă, rumenită, coaptă, poate uneori puțin arsă – este delicioasă și dă un gust aparte). Adaugă deasupra sferturile de căpșuni, uniform, și presară 2 pliculețe de zahăr vanilat. Tava o lasă în cuptor aproximativ o jumătate de oră și o verifică din când în când, până interiorul plăcintei e copt. Bineînțeles că și bunica mea testează asta cu o scobitoare sau un băț de chibrit. Și este o adevărată victorie când privește bățul curat și spune ”E gata!”.

Iar rezultatul… Exact gustul copilăriei liniștite și fără griji, în care acea plăcintă chiar era cea mai mare bucurie și dorință. Gustul primăverii târzii și a începutului de vară. Unul dintre miile de gusturi. Cel puțin pentru mine…

Acum am crescut, și amintirile acestea sunt încă vii. Și, pentru că îmi place atât de mult vinul, adaug acestor amintiri și ceva în plus. De data asta… un pahar de Tămâioasă Românească.

TĂMÂIOASA ROMÂNEASCĂ

Cele mai potrivite vinuri pentru deserturile cu fructe sunt cele albe și spumantele, dulci și demi-dulci. Când asociem un vin cu un desert, ideal ar fi ca aromele lor să fie complementare, să se ajute între ele, să se scoată în evidență, și nu să se acopere unul pe celălalt. În cazul deserturilor cum este și această plăcintă, merg de minune vinuri fructate, cu aciditate mare și cu gusturi de grădină – poame coapte, flori, iarbă, frunze aromatice. În plus (iar aceasta este o regulă de bază!) cu cât un vin e mai dulce, cu atât este mai potrivit pentru desert. Pentru că în felul acesta, dulceața desertului nu anulează dulceața vinului, ci o completează. E și cazul Tămâioasei.
Tămâioasa Românească este un soi autohton de struguri albi, cultivat în multe dintre zonele viticole ale României, în special în Moldova, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, și numeroși producători o au în portofoliu. Face parte din familia Muscat și fost adus în țara noastră acum mai bine de două mii de ani, din bazinul Mediteranei, de către coloniștii greci și romani.
Ca și particularități: strugurii se coc târziu în an, așadar acumulează mult zahăr, însă este o viță de vie extrem de sensibilă la factorii climatici extremi. Vinurile rezultate din acești struguri – dulci, savuroase, proaspete, delicate, de culori galbene-aurii, cu gusturi principale de miere în fagure, tămâie, flori de tei și de salcâm – se pot învechi în sticlă, timp de câțiva ani, fără să își piardă mult din intensitatea aromelor.
Temperatura optimă de servire: 10 grade. Ideală pentru o plăcintă de vară, cu fructe proaspete și bine-coapte.

Într-un pahar de Tămâioasă Românească găsim spiritul satului românesc… Grădina din spatele casei bătrânești, cu peri și caiși înfloriți, cu doi stupi de albine, undeva, lângă un gard vechi de lemn, cu un miros de miere proaspătă și iarbă verde, crudă, plină de rouă. Cu ulițe mărginite de salcâmi. Cu tei încărcați de flori la fiecare poartă, umbrind duminica bănci și bătrâni povestind… Cu un iz arhaic de șezătoare și straie populare îngrijite, de sărbătoare. Cu simplitatea aceea spirituală a oamenilor de la țară, în miros de tămâie, și mir, și busuioc sfințit. Ca în odaia ”din față”. Și ca în biserică. Așa văd eu acest vin…

Așă că, dragii mei, când aveți puțin timp la dispoziție și o mână de căpșuni proaspeți, nu ezitați să vă faceți o bucurie! Completati-o cu un pahar de Tămâioasă și găsiți o bancă la poartă, sau un scaun comod pe o prispă, undeva, într-un colț de sat, departe de lumea orașului… Chiar și doar cu gândul… Să vă aduceți aminte de bunici, și de copilărie. Și de lucrurile simple și dulci. Sunt momente când nu ai nevoie de mai mult.