de Alex Mihai Ghenie

Bine v-am găsit!

Când am decis să schimb cursul acestui site și să îl alătur proiectului Profesioniștii Sibiului, vă mărturisesc sincer că am avut în minte o singură imagine: eu, seara – sau când se lasă seara – în micuța piațetă din Târgul Vinului (Fantastică potrivire! Și de nume, și de atmosferă, și de timpuri, și de senzații… și de semnificații!), la lumina caldă a acelor becuri ce îi mărginesc în aer spațiul, ascultând apa fântânii din fața mea, și zgomotul străzii, și paharele ciocnite de oameni faini la măsuța din apropiere, printre râsete, povești și glume… Da, aceasta era imaginea: eu, acolo, relaxat, așteptându-mi invitații, cu vinul pregătit.

(Și mi-am dat seama cât de potrivit pentru mine este acest loc. Cât de mult mă reprezintă, și nu doar din prisma unui iubitor de vin, ci prin concept, idee și ceea ce simbolizează: un micuț spațiu de socializare aparte, cu personalitate, vibe, aer occidental de oraș viu, primitor prin simplitatea lui și valoros prin ceea ce oferă: vin. Un numitor comun pentru mulți oameni.

Visam odată să am un loc precum acesta. Să îl creez eu, să îl dezvolt, să îl dețin. Să fie al meu și îmi cuprindă ideile. Și vinurile. Si filozofia mea despre vin și despre ospitalitate. E un vis pe care încă îl prețuiesc și e pus acolo, într-un mic sertar al minții mele.

E un vis pe care Ovidiu cred că l-a îndeplinit pentru el. Și îl felicit! Și mă bucur că stau la masa lui și că am ocazia să scriu despre WineNot?).

Dar să revin la povestea mea. La imaginea dinainte. Spuneam că mă văd în acel loc ideal de întâlnire așteptându-mi oaspeții. Invitații. Prietenii. Oamenii pe care, în cadrul proiectului Profesioniștii Sibiului, am ales (sau m-au ales ei) să îi reprezint, să îi sprijin și să îi ajut. De ce e important acest lucru și de ce țin să vi-l împărtășesc? Pentru că exact așa văd eu lucrurile și așa vreau să le îndeplinesc. Așa vreau să îmi cunosc eu clienții și colaboratorii, așa vreau să îmi fac noi prieteni, așa vreau să îmi port discuțiile ”profesionale”, așa vreau să descopăr oamenii. Și povestea lor. Într-un cadru deloc formal, relaxat, alături de un pahar de vin, sau două, și să putem fi noi înșine. Pur și simplu. Iar WineNot? e locul perfect pentru asta.

E locul pe care, de acum înainte, o să îl folosesc, cu încredere, ca reper și ca… întrebare de reper.

Așadar… ne vedem la WineNot? la un pahar de vin?