de Alex Mihai Ghenie

”Omul sfințește locul.” Este o vorbă veche, românească, pe care o știm cu toții, dar care e mereu de actualitate, indiferent despre ce domeniu am vorbi. Și, prieteni, exprimă perfect ceea ce am simțit eu la Crama Oprișor, cu câteva zile în urmă. Și de regulă, când vreau să scriu ceva, mă leg de primul sentiment, de primul gând și de prima trăire pe care o am. Așa o să fac și acum.

Iar primul gând a fost acesta: omul sfințește locul. Pentru că am avut ocazia să îi cunosc pe câțiva dintre cei care stau în spatele vinurilor Oprișor. Oameni care, prin felul lor de a fi, m-au impresionat, în cel mai simplu și sincer mod. Oameni care m-au făcut să înțeleg că vinul, acolo, pe lângă muncă, știință și tehnologie, înseamnă mult mai mult… Înseamnă pasiune, care trece dincolo de orele normale de program, dincolo de oboseală, dincolo de respectarea unei ”fișe a postului”, dincolo de ierarhii… Oameni care și-au pus amprenta, fizică și sufletească, și care au devenit, de drept, ”ai locului”.

Și vreau să vă vorbesc puțin despre patru dintre ei. Și nu oricum. Ci așa cum i-am avut în fața mea, la masa de prânz… Pentru mine a fost un moment… fantastic. Doi dintre ei – creatorii vinurilor Oprișor: Doamna Veronica Gheorghiu și Domnul Liviu Grigorică. Al treilea, Domnul inginer Silviu Trașcă – managerul de fermă, iar al patrulea, prietenul meu, Horațiu Negru – reprezentant Oprișor în centrul țării.

Aș fi putut alege orice moment al zilei pe care să vi-l povestesc. Fie plimbarea prin podgorie alături de alți oaspeți din Sibiu, fie turul de cramă, fie degustarea vinurilor, fie atmosfera degajată, friendly și relaxantă de seară, când fiecare pleacă spre casă (sau în cazul meu și a lui Horațiu, seara de stat de povești până târziu, pe treptele cramei)… Toate, momente cu farmec aparte…

Însă pentru mine, masa de prânz a reprezentat exact esența a ceea ce înseamnă acești oameni. Oamenii Oprișorului. Modestie. Simplitate. Muncă. Pasiune. Ospitalitate. Organizare. Eleganță. Comunicare. Prietenie. Echipă. Așezați la o masă normală, într-o sală de mese normală, servind cu toții de pe același platou și din același bol. Pilaf de orez cu ciuperci, pui la cuptor și salată de vară cu roșii, castraveți, ardei și măsline. Povestind și râzând. Făcând planuri și lămurind probleme. Pregătind vizita oaspeților. Glumind.

Îmi dădeam seama că, eu, un om care abia acum face cunoștință cu vinul și lumea vinului, stăteam la masă cu două dintre ”legendele” industriei românești a vinului, cu un simpatic inginer-șef care cunoștea acel loc până în ultimul colțișor de vie și de pământ, și nu oricum, ci în detaliu, și cu un băiat de vârsta mea, reprezentant de vânzări, care mi-a devenit prieten, și care își cunoaște și își face atât de bine meseria, încât pare că s-a născut vânzând vinurile Oprișor. Și realizam cât sunt de norocos. Și de onorat. Și cât de binecuvântat mă simt că am pășit în această lume incredibilă, cu oameni precum cei din fața mea.

M-au fascinat. Și am avut ocazia să petrec apoi ore bune în compania lor… Într-un tur de podgorie, un tur de cramă, o degustare… Ore în care am înțeles și am învățat câteva lucruri pe care doar o astfel de experiență te fac să le trăiești cu adevărat. Mai ales când ești începător, precum sunt eu. Am învățat că vinul la Crama Oprișor nu înseamnă doar acea ecuație ”simplă”: pământ, soare, viță de vie, struguri, struguri copți, struguri culeși, struguri zdrobiți, fermentare, limpezire, învechire, îmbuteliere, depozitare, livrare, vânzare, pahar…

Vinul la Oprișor înseamnă mult mai mult… Vinul la Oprișor înseamnă de fapt și Skoda lui Silviu Trașcă, mult-încercată pe drumurile dintre vii, și tractoarele din fermă, și casa oltenească strămutată în Dealu’ Cioaca, și prunii și merii din podgorie, de lângă casă, și pâinea cu coajă crocantă, și telemeaua proaspătă oferită vizitatorilor, printre pahare de vin… Înseamnă și zecile de rezervoare uriașe de inox din cramă, și furtunurile de comunicare dintre ele, și panoul de control al temperaturii dinăuntrul lor, și sutele de baricuri din ”sufletul cramei”, și uleiul lubrifiant ”pregătit de intervenție” de pe linia de îmbuteliere și etichetare, și cântarul industrial de la intrare, și zecile de paleți din curte, cu sticle de toate formele, și cutiile de carton imprimate, și folia de ambalare a paleților, și sala de mese a celor ce muncesc acolo, și motostivuitorul mereu activ, care ordonează, așează și mută, și toți oamenii ”nevăzuți” din cramă, din podgorie, din birouri și din țară… Înseamnă și chimie, fizică, matematică, și literatură, și datini oltenești încă ”vii și profunde”, ritualuri și simboluri țărănești vechi și străvechi, păgâne sau creștine, transpuse în vin, în sticle, în spații și în ia purtată cu eleganță de Doamna Veronica… Înseamnă și cafeaua pregătită oaspeților, la umbra vechilor rezervoare de cupajare, și istoria și povestea locului, și sticla-gigant-simbol de la baza dealului, și glumele și amintirile lui nea Jderu, cel care a plantat aici, acum 22 de ani, prima viță-de-vie a cramei (și care mi-a promis că data viitoare vom cânta împreună, eu la clarinet, el la dobă)…

Da! Vinul la Crama Oprișor e făcut bun, din detalii. Din sute de piese de puzzle puse fiecare la locul ei, la momentul ei. De către oameni pricepuți. Cu mintea și cu mâinile. Profesioniști. Pasionați. De o modestie uimitoare. Și pe care, credeți-mă, merită să îi cunoașteți personal.

Și care merită din plin toată admirația pentru munca lor, dar mai ales pentru sentimentele din spatele acestei munci. Sentimente care pur și simplu se văd. În vie, în cramă și în pahare.

Surse foto: www.oenoartis.ro, www.danielbotea.ro, www.vinul.ro