de Alex Mihai Ghenie

De cele mai multe ori, lucrurile minunate apar din întâmplare și, mai ales, de unde nu te aștepți… Sincer, acest articol trebuia să aibă alt subiect, sau, de fapt, altă abordare legată de asocierea vinului rozé cu înghețata. Am vrut inițial să vă prezint trei feluri, toate aromate cu ierburi de grădină: Fior di Latte cu rozmarin, Înghețată cu fructe de pădure și cimbrișor și Gelato al limone cu mentă și mușețel. Știu! Cel puțin primele două sună ”ciudat”, dar credeți-mă că sunt combinații pe cât de inedite, pe atât de potrivite și complementare ca gust.

Nu o să renunț la ideea de a scrie și acest articol, la un moment dat. Se va numi ”Fior di rozé”. Sofisticat, aparte, latin… Dar cum am ajuns de la această idee la ”Înghețata Ghiță”? Ei bine… Iată răspunsul:

Acestă foaie de agendă aparține unei ”bunici de oraș”. Așa cum sunt muuuulte dintre bunicile de acum. Care își îngrijesc nepoții și le poartă de grijă și le prepară înghețată de casă vara. Și lapte de pasăre… Și prăjituri cu foi Lica… Și Rafaello…

Care știu că și cei mai năzdrăvani copii pot fi potoliți cu înghețată și glas domol.

Care încă știu să își transforme casa în acea casă ”a bunicii”, unde parcă totul e posibil. Unde bucătăria e bucătărie, masa masă și patul pat. Unde miroase mereu a ceva dulce și a ceva proaspăt copt… Unde există și răsfăț, și bun-simț, și decență, și libertate, și liniște, și copilărie, și înțelepciune… Unde scorțișoara umple de aromă dulapul cu mirodenii. Unde cacaoa e încă la plic cumpărat cu 2 lei, și nu în cutii galbene sofisticate. Unde, da!, încă există, cu farmecul lor, mileuri și bibelouri. Unde telenovela de la ora cinci e un ritual. Unde mereu sunt flori proaspete în vaza din sufragerie. Unde cele mai sfinte cuvinte sunt ”Buni, te rog…” și ”Buni, mulțumesc!”. Unde și clătitele au alt gust. Și sunt umplute cu peltea de gutui, sau henciumpenci – delicioasa pastă de măceșe…

Da… Casa bunicii de la oraș…

Dar să nu intrăm prea mult în amintiri, pentru că, sincer, am putea să o ținem așa zile întregi, rememorând și povestind. Nu?

Să revenim la ”Înghețata Ghiță”. De ce a apărut tocmai când mă pregăteam să scriu un articol despre înghețată? Habar nu am, și nici nu mai contează. Este clar că ea trebuia să ajungă la voi! Și iată că a ajuns prin mine. Uneori, o rețetă scrisă de mână valorează cât o carte de bucate. Iar o rețetă scrisă de mâna unei bunici, cât zece cărți de bucate.

Există și acea vorbă, care cred eu că și-a pierdut din însemnătate, o dată cu noile valuri în gastronomie: ”din caietul cu rețete al bunicii”. Dar nici nu ne dăm seama ce mare comoară este un astfel de ”caiet”. Iar cei puțini dintre noi care îl mai au fizic – moștenit, primit sau găsit, îngălbenit și poate puțin pătat, cu pagini și coperți rupte și îndoite, scrise cu creion, și pix albastru, și pix negru… sunt norocoși! Iată eu am reușit să fac rost de astfel de foaie. Cu o rețetă fantastică, de bunică ”de oraș”.

Și vă propun un lucru… Pentru cei care mai au ”caiete de bunică bucătăreasă” – bucurați-ne cu fotografii din ele! Mai jos, în comentarii… Să oferim și altora ”comorile” scrise de mâna bunicii.

Adevărul e că, așa cum și scrie pe foaie, înghețata de numește ”Ghița”. Iar Ghița e sora bunicii de care vă vorbeam. Am aflat ulterior. Însă eu, la prima vedere, am citit ”Ghiță” și așa a rămas în mintea mea. Și așa v-o prezint și vouă. Mai ales că se potrivește și se leagă de ceva la fel de neaoș și românesc cum e și numele de ”Ghiță”: se leagă perfect de Busuioaca de Bohotin. Cea roz și demidulce. De la Cotnari.

Ce are special această rețetă?

  1. Simplitatea. E incredibil cât de ușor se face și ce rezultat obținem din patru ingrediente! Veți fi uimiți!
  2. Este pe placul tuturor. Un gust atât de comun-plăcut, dacă pot spune așa, încât nu va fi refuzată de nimeni!
  3. Versatilitatea. Orice ingredient adăugat în plus îi sporește gustul și îi oferă farmec. O putem ”personaliza” oricum! Cu fructe proaspete, cu sucuri din fructe, cu ciocolată, cu lichioruri… și, de ce nu?, cum spuneam mai devreme, chiar și cu ierburi aromatice.  
  4. Merge de minune cu acest vin demidulce. Pe care este bine să îl ai la îndemână. Indiferent că preferi înghețata simplă, sau cu fructe, sau cu vanilie… Indiferent că e desertul de după prânz… Sau răsfățul de seară… roz, dulce-aromat și puțin acid.

De ce Busuioaca de Bohotin?

Se spune, în lumea vinurilor, că e dificil să asociezi înghețata cu un vin… Și eu cred că nu atât din cauza gusturilor, cât din cauza temperaturii. Asocierile cu gustul rămân la fel ca și în cazul celorlalte deserturi. Nu e nimic diferit. De aceea este recomandat, pentru această înghețată (și cele derivate din ea) un vin ceva mai dulce. Asta e clar. Ei bine, diferența apare la nivel de temperatură. Și dacă pentru o tartă cu piersici, de exemplu, sau un ștrudel cu mere și sos cald de vanilie, avem nevoie de un demidulce bine răcit (8-10 grade), atunci de ce pentru înghețată nu putem face exact invers?

Și ce vă propun acum este doar un experiment personal. Nu știu cât e de ”corect”, nu știu cât e de ”sommelier-ește”, nu știu dacă alții au încercat, sau au sugerat, sau au studiat cumva problema asta. Nici nu îmi doresc să mă documentez mai mult, pentru că vreau doar să îmi urmez instinctul și gustul. Și să am încredere în ele. Iar ele îmi spun așa: e simplu! Nu ține vinul la rece!  Ba chiar îmbrățișează paharul cu mâinile și încălzește-l puțin… Busuioaca de Bohotin, părerea mea, se bucură și e fericită cu un asemenea tratament. Are un corp căruia îi place să te joci cu temperatura. Să îl porți din gheață direct în căldura unei seri de vară… Și din paharul puțin încălzit – pe urma unei linguri mari de înghețată.

BUSUIOACA DE BOHOTIN

”Soi unic în peisajul viticol al lumii, Busuioaca de Bohotin, născută pe cea mai înaltă culme a Cotnarilor, în ferma Cârjoaia, te cucerește de la prima întâlnire prin culoarea sa strălucitoare, roz antic, cu nuanțe de trandafiri. Seducția e continuată de arome tulburătoare, de căpşune şi frăguţe de pădure și este desăvârșită de gustul intens fructat, cu aciditate medie. Crescut pe dealurile molcome ale Cotnariului, vinificat intr-un registru particular, soiul de Busuioacă își schimbă identitatea, devenind astfel Busuioacă de Cotnari!” Sergiu Nedelea – sommelier

Știu, e un rozé! Are nevoie de temperatura potrivită! Ei bine, o va primi… În timp ce topește, în corpul lui, senzația de rece lăsată de înghețată. Undeva pe drumul dintre buze, limbă și celălalt capăt din cerul gurii.