de Alex Mihai Ghenie

Ponte Dom Luís I… Un pod metalic, de oțel greu, vechi de mai bine de 130 de ani, ce leagă orașele portugheze Porto și Vila Nova de Gaia, peste fluviul Douro… Surprins probabil într-un moment aproape de miezul nopții, când începe să se lase liniștea și odihna peste râu, când luminile albe și galben-strălucitoare iau locul agitatiei și tuturor celorlalte culori, și apa se așează, și aerul e dulce, și cald-răcoros, cu briză adusă de departe, de pe Atlantic, iar umbrele sunt statice, misterioase și cuminți. Superbă fotografie, nu-i așa? Ei bine, prieteni… Eu îmi imaginez că e făcută de ochii mei. Și sunt acolo, pe ponton, pe piatra încă umedă de la valurile de peste zi, și îmi las mintea să privească dincolo de ea… Și vreau să vă dezvălui câteva lucruri ce nu se văd… Ci sunt doar induse, sunt ascunse și îți oferă indicii, pe care trebuie doar să le descoperi. E incredibil câte poți afla privind o fotografie precum aceasta!

În fața mea, acum liniștit, e fluviul Douro. Valea lui, numită și ”Valea Fermecată”, se întinde pe sute de kilometri dinspre est, venind din Spania, și este patria vinului de Porto. Apa lui, pe care o vedem aici printre luminile podului și ale orașelor de pe margini, trecea, acum ceva ore, sau zile, printre podgoriile terasate, printre dealurile line, printre mici așezări pitorești, oferind peisaje demne de locul său în Patrimoniul Mondial Unesco.

Îmi imaginez că, întinzând o mână invizibilă, îmi oferă un pahar de vin de Porto Vintage, purtat pe ape, purtat prin timp. Și mi-l așează pe ponton, ca semn al identității lui, și-mi spune: ”Uite, în paharul acesta e o parte din mine! O parte din strugurii pe care îi oglindesc pe drumul meu spre aici… Gustă! Vinul acesta e unic în lume, să știi!”.

Vinul de Porto

Vinul de Porto poate fi produs din peste 80 de soiuri distincte, marea majoritate autohtone.
Fermentarea durează doar 48 de ore.
Atunci când aproximativ jumătate din zaharurile naturale ale strugurilor au fermentat, procesul este oprit prin adăugarea alcoolului de struguri (distilat cu tărie de 77%).
Vinul de Porto poate fi roșu, alb sau roze și se împarte în două mari categorii: învechite în butoaie de lemn (ruby, tawny, colheita și unele long bottled vintage) sau învechite în sticlă (vintage, crusted și celelalte long bottled vintage).

Și, prieteni, îl puteți vedea în micile lui valuri de la mal cât de liniștit și de calm îmi vorbește și îmi spune aceste lucruri…

Deasupra apei, plutesc, adormite, bărcile… parcă venite din trecut, de pe vremea vikingilor, sau a corăbierilor venețieni sau cine mai știe din ce lume cu pirați, căutători de comori și negustori lacomi și necinstiți. Simbol al negoțului cu vin din secolele apuse, aceste mici corăbii par că așteaptă încă să își îndeplinească misiunea istorică: încărcate cu butoaie de stejar ce poartă mândre embleme de producători cu tradiție, pline de vin fortificat – marea avuție a portughezilor, ele sunt mereu pregătite să navigheze și priviți!, parcă așteaptă doar dimineața. Și marinarii. Să ridice pânzele și să pornească spre orizont.

Puțină istorie

Merită menționat că succesul acestei țări ca națiune producătoare de vin s-a bazat pe comerțul maritim. Alianța dintre Britania și Portugalia, finalizată prin Tratatul de la Windsor din 1386, a transformat Portugalia într-o a doua patrie pentru comercianții britanici, o parte din ei stabilindu-se pe aceste meleaguri încă din secolul XV. Până în secolul XVI, companiile comercianților – mare parte britanici – erau deja prospere în nord, și, puțin mai târziu, pe insula Madeira. Companii producătoare de vin de Porto sunt și în zilele noastre deținute de britanici.
Până în secolul XVIII, vinurile de Porto și Madeira se afirmaseră ca două dintre principalele produse destinate exportului portughez. Acestea erau căutate de britanici, mai ales atunci când conflictele cu Franța la împiedicau accesul la vinurile din Bordeaux și Burgundia. (Vinurile lumii, o ediție Litera, 2017)

Privind mai departe, parcă dându-și puțin un aer aristocrat, de superioritate de clasă față de bietele corăbii negustorești, stă ancorat un vas modern de croazieră… Luminile aprinse de pe el sunt semn că e încă animat, și că e o mică lume, aparte, acolo înăuntru. Probabil turiști, veseli și obosiți, ce își vor începe sau ce abia au terminat ”expediția” pe fluviu… Pentru că o croazieră pe Douro începe și se termină în Porto. Se spune că e un ”must-do” atunci când vii, ca vizitator, în nordul țării.

Vasele te poartă pe cursul navigabil al râului, spre est, spre inima Peninsulei Iberice, și îți oferă, în plimbări de o zi, sau două, sau trei, sau patru, tot ceea ce turismul viticol și maritim portughez are mai bun: peisaje care rămân tatuate pe inimă, prin spectaculozitatea lor, surpinse lin, la viteze de 5-10 noduri pe oră, podgorii minunate, cățărate pe terase, cu crame rustice, albe și de piatră, primitoare și bucuroase de oaspeți, cu mici ”porturi” de ancorare, cu vinuri bune și cu vin mult, cu oameni pricepuți, harnici și gata oricând să îți povestească și să te vadă uimit/șocat/fascinat/neîncrezător/ interesat de procesul tradițional de zdrobire a strugurilor pentru Porto cu picioarele.

Dar să îi lăsăm pe turiști să se bucure de experiența lor… Și să sperăm, fiecare în sinea noastră, că într-o zi, ne vom afla în vaporul acela ancorat, așteptând nerăbdători…

Părăsim pontonul cu privirea, și urcăm mai sus, pe colină. Nu le vedeți, dar ascunse printre case, și alei, și scări de piatră, trăiesc micile restaurante portugheze. Sunt închise la ora asta. Dar au farmecul lor, așa expuse, parcă… Cu terase înghesuite lângă ziduri sau întinse peste tot în zonele mai largi, cu butoaie de lemn în loc de mese, sau cu mese ce stau ciudat înclinate pe trotuarele care urcă de la râu spre vârf, unele acoperite cu marchize și umbrele, altele sub cerul liber, dar cu nelipsitele table scrise cu cretă…

Și vă citesc meniul de pe ele, așa, aleator, plimbându-mă pe una dintre străduțe: Caldo Verde (cea mai faimoasă supă portugheză), Bacalhau (Cod portughez pe care localnicii îl știu găti în 365 de feluri, câte unul pentru fiecare zi a anului – și nu e o glumă, ci o adevărată cultură a acestui pește în Portugalia), Bifanas și Francesinha (două sandwich-uri celebre), Pui Piri-Piri (vândut în localuri ce poartă simpaticul nume ”churrascarias”), Polvo à la Lagareiro (Octopus copt și prăjit, frăgezit cu ulei de măsline portughez și servit alături de cartofi – fel foarte popular în toate zonele), Pastel de Nata (poate cel mai cunoscut desert portughez, care e de fapt un aluat aromat umplut cu cremă de ouă).

Aaa! Dar stați așa! Ce se aude? Dintr-o mică piață… undeva în stânga mea… Nu departe… De la o fereastră. În surdină, dar suficient de tare cât să aud de aici. Recunosc genul. Recunosc timbrul.

Portughezii numesc asta ”Fado” sau  ”Saudade”. Hmmm… Chitară, ritm lent, melancolie… Poate nu e chiar o melodie tradițională de ”Fado”, și poate greșesc, dar cu siguranță are acel ceva ce te face să te cutremuri, să tânjești, să plângi, să îți fie dor… Pentru că asta înseamnă cuvântul ”saudade” în portugheză: să simți nevoia de ceva, dorința de ceva, dorul… E noapte… Și melodia asta are ceva aparte… Mai ales pe străzile din Porto. Mai departe de râu și de pod. Dincolo de fotografia cu luminile strălucitoare. Dincolo de orice moment exact al zilei.

Pe aceleași străzi pustii pe care, se danseză, uneori, în ploaie, kizomba. El și ea. Desculți, în doi, lipiți, pe pietre ude, luând ritmul din ele, și din aer, și din celălalt, și nu neapărat din muzică sau din sunete… E parte din spiritul orașului, din trecutul și din prezentul lui. Eu îi văd pe toți, dragii mei, în spatele acestei imagini. Ascunși timizi pe străzi goale, la miezul nopții, sau arătându-se dezinvolți tuturor, pretutindeni, diferiți, pasionali, îndrăgostiți, independenți, doar ei. Reprezentând ceva.

Pentru că atât ”saudade” cât și kizomba, prieteni, sunt ale vechii colonii portugheze, Angola, și ale locuitorilor săi, ajunși, demult în istorie, sclavi în vestul Peninsulei Iberice. Erau modurile lor de a fi triști, de a se iubi, de a trăi liberi, de a trăi frumos, măcar așa. Prin muzică și dans. Dar asta e deja altă poveste venită de pe râul Douro… Sau, mai bine zis, de pe Atlantic… Din depărtarea acestei fotografii…

Sunt lucruri pe care le vezi ascunse în ea?